O colecţie de predici ale fratelui Iosif Ţon, ţinute la Cluj-Napoca, in Biserica Baptista din Iris, la sfarşitul anilor '70 care fac parte din ciclul de predici despre profeţi.
O alta parte din colecţia de predici prezentata in acest volum sunt predici de la Oradea din perioada amintita mai sus.
Datorita imposibilitaţii editorilor de a determina exact ordinea in care au fost prezentate predicile, ele sunt incluse in ordinea cronologica a evenimentelor din Vechiul Testament. Acolo unde sunt cunoscute locul şi data predicii, ele sunt consemnate la inceput, imediat dupa titlu.
"Noi toţi avem nevoie de eroi. Mici şi mari, tineri şi batrani, ne uitam in jur şi cautam eroi care seamana cu noi, dar care se ridica deasupra circumstanţelor. Eroi care sa trezeasca in noi dorinţele cele mai nobile, eroi care sa ne arate cum sa ne traim viaţa dumnezeieşte.
Pentru mine şi pentru mulţi din generaţia mea, eroii biblici au prins viaţa in fiecare miercuri seara cand ne adunam la Biserica Baptista din Iris, Cluj-Napoca, ca sa ascultam mesajul Domnului dat generaţiei noastre prin fratele Iosif Ţon.
Fiecare generaţie are nevoie de eroi. Eroii noştri s-au desprins de pe paginile Scripturii, ca sa ne arate cat de mare este Dumnezeul lor şi Dumnezeul nostru. Secretul eroismului lor a fost supunerea faţa de Dumnezeu.
"Biblicizaţi-va gandirea!" era mereu indemnul fratelui Iosif. "Absorbiţi Cuvantul, imitaţi modelele acestor oameni mari ai lui Dumnezeu."
Ecoul acestor cuvinte imi rasuna mereu in urechi. indemnul lor este la fel de actual astazi, pentru ca sa devenim noi inşine eroi ai lui Dumnezeu pentru o noua generaţie. Dumnezeul profeţilor este şi Dumnezeul nostru, pentru ca El este acelaşi, ieri, astazi şi in veci. Lista eroilor credinţei este completata in fiecare zi cu oameni ca şi noi, care, la fel ca şi profeţii de demult, fac din ascultarea de Dumnezeu prioritatea suprema a vieţii lor." -- Dr. Liviu Pup-Percy
Cuprins
Nota editorului
Introducere
Rolul profeţilor in istoria poporului Israel
Avraam
Avraam, prietenul lui Dumnezeu
Isaac
Iacov
Iosif
Moise - in şcoala lui Dumnezeu
Moise - Despre evlavie
Marea alegere a lui Moise
Moise - incredere şi ascultare de Dumnezeu
Blandeţea lui Moise
Iov
Rascumparatorul
Iosua - Secretul victoriei
Iosua - Credinţa in ajutorul Domnului
Samson şi cultura - Ghedeon şi examenele
Samuel
Saul
Ionatan, fiul lui Saul
David, omul dupa inima lui Dumnezeu
Ilie
Amos şi Iona
Osea
Profetul Isaia
Profeţii despre Mesia
Mangaiaţi pe poporul Meu
Profetul Ieremia
Habacuc
Ezechiel
Daniel - O concepţie inalta despre Dumnezeu
Daniel - O incredere absoluta in Dumnezeu
Hagai
Zaharia
Estera
Ezra
Neemia
Maleahi
"Fiul lui David" - Solomon şi Isus
O colecţie de predici ale fratelui Iosif Ţon, ţinute la Cluj-Napoca, în Biserica Baptistă din Iris, la sfârşitul anilor '70 care fac parte din ciclul de predici despre profeţi.
O altă parte din colecţia de predici prezentată în acest volum sunt predici de la Oradea din perioada amintită mai sus.
Datorită imposibilităţii editorilor de a determina exact ordinea în care au fost prezentate predicile, ele sunt incluse în ordinea cronologică a evenimentelor din Vechiul Testament. Acolo unde sunt cunoscute locul şi data predicii, ele sunt consemnate la început, imediat după titlu.