Oamenii sunt mereu frământaţi de imaginea de sine.
Ne întrebăm mereu: Cine sunt eu?
Imaginea de sine sau identitatea noastră seamănă puţin cu privitul într-o oglindă, prin care ne vedem chipul reflectat şi emitem o judecată despre noi. Dar „oglinda" pe care avem tendinţa să o folosim este lumea din jurul nostru: cum sunt eu în comparaţie cu alţii sau ce cred ei despre mine? Lumea din jur îmi transmite ce ar trebui să gândesc despre mine.
Oglindă, oglinjoară nu se ocupă doar despre imaginea de sine. Subiectul propriu-zis este mult mai cuprinzător şi mai profund: este identitatea noastră, cum ne definim pe noi înşine, cum aflăm cine suntem.
Se presupune că nu e bine să ai o imagine de sine negativă, ci e bine să ai o imagine de sine pozitivă. Cheia nu este obţinerea unei imagini de sine pozitive, ci obţinerea unei imagini de sine autentice: înţelegerea în mod corect a identităţii noastre. Ar trebui să vrem să ştim ce gândeşte Dumnezeu despre noi, iar apoi să gândim despre noi în consecinţă. Trebuie să ascultăm ce zice El pentru a ne cunoaşte adevărata identitate, care este independentă de oglinzile lumii.
Cuprins
- Cuvânt înainte
- Prefaţă
- 1. Să ne privim în oglindă
- 2. Să tragem perdeaua
- 3. Planul originar
- 4. Mărturisirea ruşinoasă
- 5. Un nou început
- 6. Acceptarea acceptării
- 7. Să trăim o viaţă nouă
- 8. Reorientarea vieţii
- 9. Să trecem la lucru
- Concluzii
- Note