Dacă ne predăm în mod absolut și fără rezerve lui Dumnezeu, lucrul acesta este plăcut înaintea Lui și aduce o binecuvântare vădită în sufletele noastre. Dar noi nu cunoaștem încă întreaga amploare și semnificație a unei astfel de consacrări față de Cristos; dacă am cunoaște-o de la început, probabil am da înapoi îngroziți. Dumnezeul nostru binecuvântat știe asta. Cu câtă milă și blândețe ne iese în întâmpinare! Fiind bucuros de predarea voinței noastre, curând ne descoperă vreun idol drag și ne arată că și acesta este cuprins în predarea noastră „în alb”, cum ar veni. Poate ne luptăm și ne opunem, dar actul nostru de predare a fost onest și sincer, așa că predăm acel lucru. Pas cu pas, El ne duce mai departe, arătându-ne, în măsura în care putem purta, că acest act al predării include tot ce ne este drag. În cele din urmă, după ce credința noastră în dragostea Lui s-a mărit în urma acestor experiențe, El ne aduce față în față cu Isaac al nostru – vreo comoară a voii sinelui, a afecțiunilor sau a mândriei noastre, pentru care am renunța mai degrabă la orice altceva din viață. Dar contractul a fost întocmit; nu mai este nicio rezervă – totul trebuie predat. Și astfel, în urma luptei, iese acea perfecționare a predării care aduce în inimile noastre râvnita plinătate a manifestării Lui.