Prorocul Ieremia a fost primul care a folosit expresia „vechile cărări” și i-a asigurat pe cei ce vor umbla pe ele că vor găsi „odihnă pentru sufletele (lor)” (Ieremia 6:16).
J. C. Ryle a avut aceeași convingere și a scris: „Cu cât trăiesc mai mult, cu atât sunt mai convins că lumea nu are nevoie de o evanghelie nouă, așa cum declară unii. Sunt pe deplin încredințat că umanitatea nu are nevoie de nimic altceva decât de o expunere fermă, completă și statornică a «vechilor cărări»”.
În cartea de față, Ryle prezintă marile teme ale Evangheliei și dovedește că aceasta este cu adevărat „calea cea bună”, unde poate fi găsită autentica „odihnă a sufletului”.
Cuprins
Prefață
I. Inspirația
II. Sufletele noastre
III. Puțini mântuiți
IV. Speranța noastră
V. Viu sau mort
VI Păcatele noastre
VII. Iertarea
VIII. Justificarea
IX. Crucea lui Cristos
X. Duhul Sfânt
XI. Prezența Duhului
XII. Convertirea
XIII. Inima
XIV. Chemarea lui Cristos
XV. Credința
XVI. Pocăința
XVII. Puterea lui Cristos de a mântui
XVIII. Alegerea
XIX. Perseverența