„Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” Matei 6:6
Cuprins
I. Viaţa de rugăciune
II. Echipamentul
III. Direcţia minţii
IV. Ocupaţia: Închinarea
V. Ocupaţia: Mărturisirea
VI. Ocupaţia: Cererea
VII. Bogăţiile ascunse ale locului tainic
VIII. Răsplata vizibilă
Teologi de toate şcolile şi creştini de toate tipurile sunt de acord în recunoaşterea acestui principiu al noii vieţi. Chrysostom a spus: „Omul neprihănit nu încetează să se roage decât atunci când încetează să fie neprihănit”; iar Augustin, „Cine iubeşte puţin se roagă puţin şi cine iubeşte mult se roagă mult”; iar Richard Hooker, „Rugăciunea este primul lucru cu care începe o viaţă neprihănită şi ultimul lucru cu care se sfârşeşte”; iar Părintele La Combe, „Cel ce are o inimă curată nu va înceta să se roage, iar cel ce va fi constant în rugăciune va şti ce înseamnă să ai o inimă curată”; iar Bunyan: „Dacă nu eşti un om al rugăciunii, nu eşti creştin”; iar Richard Baxter, „Rugăciunea este suflarea noii creaţii”, iar George Herbert, „Rugăciunea… sângele sufletului.”
Pe paginile acestea nu s-a făcut nicio încercare de a explica misterele legăturii cu Dumnezeu şi a relaţiei cu cerul. Ceea ce este oferit aici este o simplă enumerare a câtorva lucruri pe care aceia care şi-au adus aminte de Domnul le au considerat a fi utile în practicarea rugăciunii. Marele Bengel a explicat faptul că dacă îşi dorea cea mai perfectă intimitate cu creştini adevăraţi dintr-un motiv anume mai mult decât din altele, atunci acesta era „pentru a învăţa cum reuşeau ei să-şi păstreze comuniunea cu Dumnezeu în taină.