VIATA SI CORESPONDENTA LUI HENRY MARTYN - o pilda de rabdare si jertfa de sine pentru misionarul crestin de John Sargent
După prima apariţie în anul 1819, cartea lui John Sargent Memoir of Henry Martyn (1781-1812) a fost tipărită şi revizuită în mai multe rânduri, deoarece este una dintre cele mai frumoase biografii ale unui misionar din secolul al XIX-lea.
Henry Martyn, născut în anul 1781 în Cornwall, Anglia, a fost primul anglican care a pus lucrarea de evanghelizare şi traducere a Bibliei mai presus de toate satisfacţiile şi realizările pe care i le putea oferi cariera strălucită la Cambridge. Evenimentele de după plecarea sa din Anglia în anul 1806 reprezintă partea cea mai impresionantă şi de neuitat a scurtei sale vieţi.
Lucrând în India, Henry Martyn a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul păgânilor, alături de alţi misionari de seamă precum William Carey. De asemenea, a deschis numeroase şcoli în care copiii hinduşi să primească învăţătură creştină, fiind sprijinit chiar de autorităţile locale. În doar doi ani a tradus în limba hindusă Noul Testament în întregime, un comentariu asupra pildelor acestuia şi o parte din Cartea de Rugăciuni a Bisericii Angliei.
Deşi bolnav, nu s-a întors în Anglia, ci a ales să se ducă în Persia pentru a termina traducerea Noului Testament în persană. Însuşi şahul Persiei s-a bucurat să primească Scriptura în limba ţării sale autorizând distribuirea traducerii în toată Arabia.
Împărtăşind aceleaşi valori spirituale cu Henry Martyn, John Sargent (1780-1833) îi depăşeşte cu mult pe biografii acestuia de mai târziu. Cartea sa este una dintre cele mai extraordinare lecturi, care nu trebuie doar parcursă, ci şi simţită. Citind-o, mulţi au început să trăiască din nou adevărata viaţă duhovnicească şi au hotărât să-L urmeze pe Cristos cu mai multă credincioşie.
Prefaţă la prima ediţie
Prefaţă la ediţia a zecea
CAPITOLUL I
Primii ani de viaţă ai lui Henry Martyn - o carieră academică promiţătoare
CAPITOLUL II
Creşterea lui Henry Martyn în evlavie - slujbele sale de la colegiu - hotărârea de a deveni misionar - ordinarea sa în lucrare
CAPITOLUL III
începutul lucrării pastorale - slujba la colegiu - solicitarea postului de capelan la Compania Indiilor de Est - vizita la cornwall - durerea plecării din Anglia
Capitolul IV
Plecarea din Anglia - Evenimente pe parcursul călătoriei - La San Salvador şi la Capul Bunei Speranţe - Sosirea la Madras şi la Calcutta
Capitolul V
Sosirea Domnului Martyn la Calcutta - Şederea la Aldeen - predici la Calcutta - trimiterea lui la Dinapore - plecarea din Calcutta - jurnalul călătoriei în amonte pe Hoogley şi Gange
Capitolul VI
Stabilirea domnului Martyn la Dinapore -începutul lucrării - traduceri - dispute cu Moonshee şi Pundit - probleme legate de şcoli
- bucuriile lucrării de traducere
CAPITOLUL VII
înştiinţarea primită de domnul Martyn cu privire la vestea morţii surorii sale mai mari -scrisori către prieteni -detaşarea lui în Cawnpore - vestea morţii surorii sale mai mici
- luarea hotărârii de a vizita Arabia şi Persia -plecarea din Cawnpore spre Calcutta - drumul spre Arabia
CAPITOLUL VIII
Plecarea domnului Martyn din Bengal spre Shiraz - evenimente pe parcursul călătoriei -sosirea la Shiraz - începerea unei noi traduceri
- discuţii cu mulahii persani
CAPITOLUL IX
Prima cuvântare publică la Shiraz - replica dată de domnul Martyn unei apologii a mahomedanismului - întrevedere cu conducătorul sufiştilor - vizita la Persepolis - traduceri -discuţii
CAPITOLUL X
Plecarea domnului Martyn din Shiraz pentru a înmâna împăratului traducerea Noului Testament -sosirea în tabără - respingerea lui în audienţă - plecarea spre Tebriz-îmbolnăvirea gravă
CAPITOLUL XI
începutul călătoriei domnului Martyn spre casă, prin Constantinopol - Vizita la Ech Miazin - Suferinţa pricinuită de febră - Moartea în Persia, la Tocat - O privire asupra vieţii sale-Concluzie
ANEXE Scrisori către domnişoara Grenfell
NOTE