Cei ce luptă pentru drepturile animalelor intră cu forţa în laboratoare pentru a elibera pe sărmanele animale ale căror drepturi, susţin ei, sunt încălcate; dar oamenii de ştiinţă spun că este necesar să sacrifice animale pentru a-i ajuta pe oameni să trăiască. Cei ce se împotrivesc avortului protestează în apărarea moralităţii; dar cei ce susţin libertatea de alegere continuă să-şi apere dreptul de a face avort. Susţinătorii eutanasiei pretind că oamenii au dreptul să moară când viaţa devine insuportabilă; dar alţii se tem că astfel de idei vor face din lume un loc periculos pentru bolnavi.
Confuzie.
Confuzie pentru că oamenii au diferite credinţe despre sacralitatea vieţii umane. Ele izvorăsc din credinţele felurite pe care oamenii le au despre Dumnezeu. Unii care-L văd pe Dumnezeu ca pe un spectator mulţumit în faţa scenei evoluţiei nu iau în serios ceea ce spune El despre viaţa umană. Alţii care-l văd pe Dumnezeu ca fiind Creatorul vieţii şi viitorul Judecător al lumii ascultă de ceea ce spune El despre caracterul sacru al vieţii.
În această broşură, Lamar Seibel, medic şi tată a nouă copii, explică ceea ce spune Dumnezeu despre caracterul sacru al vieţii umane şi ce are aceasta de-a face cu evoluţia, creaţia, animalele, statul, avortul, controlul populaţiei, transpalntul, eutanasia, îngroparea şi viaţa de după moarte. Oamenii vor avea întotdeauna opinii diferite despre viaţa umană. Dar opinia oamenilor va conta foarte puţin la sfârşit. Adevărul stabilit de Dumnezeu va arăta diferenţa. În această carte, Lamar Seibel expune acest adevăr. Te rog, ia aminte la aceste cuvinte. Rodney Mast, editor