Contul tău

Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Reducerile nu se cumulează cu  alte reduceri existente pe site

 

Vremea din urmă
Vremea din urmă

Vremea din urmă

  0.00
Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 100 lei!

Disponibil

Prețul nostru:  20,00 RON
Prețul tău:
18,00 RON
Economisești:  2,00 RON (10%)

Poeziile cuprinse în această carte sunt o adevărată comoară spirituală, atât pentru creștinul ce dorește să-și consolideze credința, cât și pentru căutătorul de adevăr ce se frământă cu întrebări existențiale. Prin versuri aranjate într-o formă accesibilă și într-un stil clar, poeziile Alinei nu se rezumă la o formă artistică de exprimare, ci escaladează vârfurile învățăturilor biblice, spre care trebuie sa-și îndrepte atenția orice om care-și dorește o credință autentică. 

Varietatea tematică alcătuiește pas cu pas harta spirituală necesară oricărui călător spre patria cerească. Astfel unele poezii ne cheamă să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să percepem în mod corespunzător atribute cum ar fi suveranitatea, puterea creatoare, sfințenia, bunătatea și dreptatea Lui, dar mai ales să privim la revelarea supremă în viața, moartea și învierea Domnului Isus.  

Alte poezii încadrează o invitație caldă la a recunoaște mâna lui Dumnezeu în viața noastră, purtarea Lui de grijă și călăuzirea zilnică. În versurile pline de miez se regăsește cel obosit sau descurajat, cel dezorientat la răscruci de drumuri, fiul risipitor care vrea să se întoarcă acasă, cel încercat și întristat, dar și cel victorios, care nu poate uita niciuna din binecuvântările Domnului. 

Asemenea unei busole al cărei ac are o orientare precisă, aceste poezii ne îndreaptă atenția spre repere biblice fundamentale, cum ar fi: nevoia unui legământ cu Dumnezeu, botezul în apă, prețul uceniciei, nevoia de credincioșie pe calea cea strâmtă, rodirea, umplerea cu Duhul Sfânt, disciplina rugăciunii și a citirii Cuvântului, practicarea dărniciei ș.a. Bineînțeles, nu se omite nici subiectul atât de drag creștinilor, al revenirii Domnului, al moștenirii și răsplătirii din împărăția eternă. 

Recomand cu încredere această carte și nu mă îndoiesc de faptul că orice cititor va descoperi în ea un izvor de mângâiere și speranță, un punct de sprijin când e greu și cerul parcă tace, un generator de putere proaspătă pentru a merge înainte pe calea credinței, chiar dacă, inevitabil, sunt și obstacole. 

Petrică Vrăbioru

 

 

A mai trecut încă un an 

 

A mai trecut încă un an 

Cu grâu curat sau cu neghină, 

Cu rod bogat strâns în hambar, 

Cu roadă sfântă în lumină. 

 

Un an cu pace sau război, 

Un an de grijuri şi povară, 

Un an bogat sau cu nevoi, 

Un an de slavă sau ocară. 

 

Şi câte n-ai trăit în el 

O zi cu plâns ori veselie; 

Sau ce povară grea n-ai dus 

Sau cum ai râs de bucurie!  

 

Dar a trecut, de-au fost dureri, 

Chiar despărţirea nemiloasă; 

A fost şi soare-ai prins puteri, 

Că totuşi viaţa e frumoasă! 

 

Acum nostalgic te-ai oprit 

La prag de an ce o să vină; 

Te vezi sărac sau împlinit? 

Te afli-n beznă sau lumină? 

 

E o emoţie, fior, 

E o nelinişte în tine. 

Te-ntrebi: „Ce-aduce anul nou, 

Va fi din nou amar sau bine?” 

 

Dar recunoaşte, dacă vrei, 

În anul vechi pe strâmta-ţi cale, 

Nu te-a-nsoțit mereu Isus 

Prin neagra plângerilor vale? 

 

Nu ţi-a turnat pe răni balsam 

Nu ţi-a dat har şi îndurare, 

Nu te-a condus, nu te-a vegheat, 

Nu ţi-a dat pace, vindecare? 

 

A fost Isus Mijlocitor 

Şi anu-acesta pentru ţine; 

La rădăcin-ai fost săpat, 

Ca s-aduci roadă, să faci bine!  

 

Şi Duhul Sfânt turnat din cer 

Te-a mângâiat în întristare, 

Prin încercare-ai fost păzit, 

Ca să faci roadă în răbdare! 

 

Călăuzit ai fost de sus, 

Căci Dumnezeu e Vegheatorul, 

Isus îşi paşte turma blând; 

E poarta oilor, Păstorul! 

 

În El prin moarte-ai fost făcut 

Făptură nouă, minunată 

Şi peste fire-ai îmbrăcat, 

O haină albă şi curată! 

 

Dar ai de dus o luptă jos, 

Chiar prin furtuni şi prin urgie: 

C-al tău veşmânt curat să-l porţi 

Şi-aicea jos, şi-n veşnicie! 

 

Să ştii că toate au un rost: 

Poveri ce-ai dus sau încercare; 

Te-a modelat în toate El, 

Olarul sfânt, ce îndurare! 

 

Nu te-a sfărmat ca pe un vas 

Ce n-are preţ, nici folosinţă, 

Ci te-a lucrat cu mâna Lui: 

Eşti vas făcut cu iscusinţă! 

 

Acum priveşte-n prag de an 

Şi spre prezent cu mulţumire 

Şi spre trecut ca să-nţelegi 

De ce ţi-a trebuit cioplire! 

 

Şi mulţumeşte-I ne-ncetat 

Acelui veşnic viu şi sfânt, 

Că te-a condus, că te-a iertat, 

C-a fost cu tine pe pământ! 

 

Şi lasă-ţi viaţa-n mâna Lui: 

Ce ai nevoie ştie bine, 

Căci pregătește-n Raiul sfânt, 

Un loc ales şi pentru tine!  

 

Ce-a fost noi nu putem schimba, 

Dar hai să mergem înainte, 

Spre cer cu Domnul nost’ Isus, 

Spre dulci locaşurile sfinte! 

 

Amin 

 

31 decembrie 2006

ISBN: 9786066482578
Cod produs: 17426
Număr pagini: 329
Limbă: Română
Scrie o recenzie pentru acest produs

Comentarii

Pentru a trimite o recenzie trebuie să fiți autentificat(ă).