Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Ziua în care L-am întâlnit pe Isus
Ziua în care L-am întâlnit pe Isus

Ziua în care L-am întâlnit pe Isus

,
Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

26,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Acum două mii de ani, Isus Hristos s-a întâlnit față în față cu oameni ca noi toți. Bătuți de soartă, imperfecți, uneori temători și lipsiți de speranță. Ziua în care L-am întâlnit pe Isus este o narațiune măiestrită despre remarcabilele întrevederi de care au avut parte, în Evanghelii, cinci femei care căutau cu disperare împlinire, siguranță și scop. Ca oricare dintre noi, și ele erau măcinate de regretele trecutului, neliniștile prezentului și grijile viitorului. 

Alătură-te lui Frank Viola și Mary DeMuth într-o fascinantă călătorie înapoi în timp, care prezintă dramaticele relatări ale acestor cinci femei care L-au cunoscut pe Isus. Fiecare povestire este depănată din perspectiva unică a protagonistei, fără a se îndepărta însă de la expunerea biblică și rămânând fidelă istoriei secolului întâi. Într-o manieră deopotrivă elegantă și tulburătoare, cartea împletește scrierea creativă cu o rară perspicacitate, profunzime spirituală și aplicabilitate practică. 

Dacă te numeri printre aceia care caută o reînnoire a nădejdii, credinței și dragostei, prin Ziua în care L-am întâlnit pe Isus Biblia va prinde viață, conducându-te spre o nouă întâlnire cu Domnul tău. 

„Cu toții ne dorim să ridicăm vălul istoriei și să întrezărim câte ceva din povestea reală—aceea care ne face inimile să tresalte, credința să crească și viața să se schimbe. Frank Viola și Mary DeMuth ne oferă tocmai această șansă.“—Holley Gerth, autoarea cărților You’re Already Amazing și You’re Made for a God-Sized Dream 

„O carte pur și simplu minunată.“—Liz Curtis Higgs, autoare a bestsellerului Bad Girls of the Bible 

„Isus a fost, de la bun început, o «veste bună» pentru femei. Despre întâlnirile Lui cu femeile prezentate în această carte citim cu uimire că au avut loc în urmă cu două mii de ani. El încă este o veste bună pentru femei.“—John Ortberg, pastor, autorul cărții Cine este Omul acesta? 

Frank Viola a ajutat mii de oameni din întreaga lume să-și aprofundeze relația cu Isus Hristos și să aibă parte de o experiență mai vibrantă și autentică a bisericii. Mai multe se pot afla pe frankviola.org. 

Mary DeMuth, implicată în anii trecuți în plantarea de biserici, este autoare, conferențiară și scrie pe blogul său articole despre ce înseamnă să trăiești descătușat. Mai multe se pot afla pe marydemuth.com. 

Cuprins 

De ce am scris această carte 11
Prefață de Frank Viola
Prefață de Mary DeMuth
Cinci întâlniri extraordinare 15
1. Jurnalul unei femei prinse în preacurvie 19
2. Jurnalul unei prostituate care a iubit mult 41
3. Jurnalul unei samaritence disperate 65
4. Jurnalul unei femeii cu o scurgere de sânge 93
5. Jurnalul femeii pe care a iubit-o Isus 115
6. Încă ceva 147 Să stăm de vorbă 151
Mulțumiri 155
Note 157 

„Isus a fost, de la bun început, o «veste bună» pentru femei. Probabil că rareori vestea aceasta a fost atât de clar necesară ca în zilele noastre. Despre întâlnirile lui Isus cu femeile prezentate în cartea aceasta citim cu mirare că au avut loc în urmă cu două mii de ani. El încă este o veste bună pentru femei.“ —John Ortberg, pastor, autor al Who Is This Man? 

„O comoară de carte-jurnal! Mesajul ei plin de impact are în centru cinci femei zdrobite ale Bibliei și întâlnirile lor transformatoare cu Isus. Mary și Frank prezintă poveștile acestor femei astfel încât orice femeie care a trecut prin același chin sufletesc și prin singurătate și respingere să poată păși direct în harul lui Isus și în dragostea Lui de neînțeles.“ —Lysa TerKeurst, autoarea de succes a cărții The BestYes, președinte al Proverbs 31 Ministries

„Mary și Frank privesc cu alți ochi femeile Bibliei, aducând viață, culoare și înțelesuri noi acestor istorisiri arhicunoscute. Nu rata această carte dacă vrei să înțelegi mai bine bogăția relatărilor biblice în contextul secolului întâi.“ —Margaret Feinberg, autoare a Fight Back with Joy și Wonderstruck 

„Ziua în care L-am întâlnit pe Isus aruncă o privire inedită asupra a cinci femei din Evanghelii, depănându-le poveștile astfel încât ele să prindă viață sub ochii noștri, și apelând totodată la cercetări elaborate ale realității în care au trăit. Această carte a fost un deliciu de la un capăt la altul și nu am putut să o las din mâini. Scrisă prin ochii câtorva dintre femeile a căror viață a fost atinsă de Isus, ea ne invită să-L vedem pe Isus mai în profunzime. A adus mângâiere inimi mele frânte.“ —Craig Keener, profesor de Noul Testament, Asbury Theological Seminary

„Pășește în secolul întâi, lăsându-ți simțurile și imaginația captivate de măiestrita narațiune biblică a lui Mary DeMuth, explorând cu iscusință inima și mintea a cinci femei care s-au întâlnit cu Mântuitorul. Frank Viola, la rândul lui, își pune la lucru propriile înzestrări, deschizând Scripturile ca să ne ajute să înțelegem mai bine fiecare povestire. Împreună, vocile lor exprimă frumusețea lui Hristos și a răscumpărării pe care El ne-o oferă. Ziua în care L-am întâlnit pe Isus este cu adevărat o carte minunată.“ —Liz Curtis Higgs, autoarea cărții de succes Bad Girls of the Bible 

„Cu toții ne dorim să ridicăm vălul istoriei și să aruncăm o privire asupra poveștii adevărate – cea care ne face inima să bată cu putere, credința să crească, iar viața să ni se schimbe. În această fascinantă carte, astfel de povești au de oferit Frank Viola și Mary DeMuth. După ce dai și ultima pagină, niciodată n-ai să mai privești cu aceiași ochi Scriptura sau lucrarea pe care Dumnezeu o face în inima ta.“ —Holley Gerth, autoare a You’re Already Amazing și You’re Made for a God-Sized Dream 

„Elegantă, incitantă, plină de satisfacții, această sondare a relației lui Isus cu femeile prezintă teologia și învățătura biblică cea mai rafinată, în ambalajul fascinant al povestirii.“ —Leonard Sweet, autor de succes, profesor la Drew University, George Fox University și contributor principal la Sermons.com 

„Poveste. Istorie. Povestea Lui. Cartea aceasta are toate acestea și m-a captivat imediat. Am citit cu sufletul la gură despre femei care s-au întâlnit cu Isus la vremea lor. Îmi plac foarte mult cărțile care mă fac să-L iubesc și mai mult pe Isus. Împreună, Frank Viola și Mary DeMuth au creat o capodoperă a narațiunii biblice, care ne dezvăluie sentimentele lui Isus față de păcătosul aflat într-o nevoie deznădăjduită de a fi mântuit. El ne iubește. Și a venit ca să ne mântuiască. Savurează fiecare pagină. Te vei bucura că ai făcut-o.“ —Susie Larson, gazdă radiofonică, autoare a cărții Your Beautiful Purpose

„Mulți creștini nu pot să trăiască deplin puterea istorisirilor biblice pentru că niciodată nu au învățat cum să se pună, prin imaginație, în pielea personajelor biblice și să le aducă la viață. Nu cunosc o altă carte mai de ajutor în acest sens decât Ziua în care L-am întâlnit pe Isus. Reunind creativitatea, imaginația, acuratețea istorică și un mare talent de a povesti, Viola și DeMuth îi ajută cititori să umble în papucii a cinci femei din Evanghelii, trăind experiența lui Isus din perspectiva fiecăreia. În felul acesta, cititorii ajung să-și adâncească propria înțelegere cu privire la Isus, precum și dragostea pentru El. La capătul acestei cărți intense și fascinante, îi vei privi cu alți ochi pe Isus și pe aceste cinci femei, și nici pe tine însuți nu te vei mai vedea la fel!“ —Greg Boyd, pastor, autor al cărților Benefit of the Doubt, Present Perfect și The Myth of a Christian Nation

Cod produs: 18418
Număr pagini: 160
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: