Un Prieten plin de gingășie bate la ușă; și care ar trebui să fie răspunsul nostru?
Prieten al păcătoșilor
O categorie prin care putem reflecta la inima lui Cristos este aceea a prieteniei. Inima Sa ne leagă de El ca de prietenul nostru care nu dă greș niciodată.
Ce fel de oameni îi face plăcere lui Isus să aibă ca prieteni? Aflăm acest lucru atunci când îi auzim pe dușmanii Lui batjocorindu-L. Ei Îl ridiculizează numindu-L „un prieten al vameșilor și al păcătoșilor!” — adică un prieten al celor mai îngrozitori oameni la care ne putem gândi. (Matei 11:19).
Mulțimile Îi atribuie această etichetă ca pe o acuzație. Dar pentru aceia dintre noi care ne știm păcătoși, apelativul „prieten al păcătoșilor” este o profundă mângâiere.
Ce înseamnă faptul că Cristos este un prieten al păcătoșilor? Cel puțin, înseamnă că Îi face plăcere să petreacă timp cu ei. Înseamnă, de asemenea, că ei se simt bineveniți și în largul lor în preajma Lui. Observați remarca aparent trecătoare care deschide o serie de pilde în Luca: „Și toți vameșii și păcătoșii se apropiau de El ca să-L asculte” (Luca 15:1). Tocmai cele două categorii de oameni pe care Isus este acuzat că le-ar fi prieten în Matei 11 sunt acelea care, în Luca 15, nu pot sta departe de El. Ei se simt în largul lor lângă El. Simt că este ceva diferit la El. Alții îi evită. Dar Isus le oferă surpriza primirii. A prieteniei.
Ceea ce face El cu adevărat, în esență, este să-i atragă în inima Sa.
Gândește-te la propriile tale relații.
Linia care delimitează cine sunt prietenii tăi ar putea fi trasată în locuri diferite, asemenea unor cercuri care devin tot mai mici pe o țintă de darts, îngustându-se până la centrul ei. Sunt oameni în viața noastră ale căror nume le cunoaștem, dar care nu ne sunt prieteni. Alții sunt mai aproape de centru: petrecem timp cu ei din când în când și ne plac, dar nu avem o afecțiune profundă pentru ei. Pe măsură ce ne apropiem de centru, unii dintre noi suntem binecuvântați să avem unul sau doi prieteni foarte apropiați, cineva care ne cunoaște cu adevărat și „ne înțelege”. Poate fi soțul sau soția, cel mai apropiat prieten pământesc al nostru. Dacă ești prea tânăr pentru a fi căsătorit, poate ai un cel mai bun prieten, o persoană alături de care îți place pur și simplu să fii ori de câte ori ai ocazia.
Chiar și parcurgerea acestui scurt exercițiu de gândire este, desigur, dureroasă pentru mulți dintre noi. Ne dăm seama că nu avem nici măcar un prieten adevărat, o persoană la care am putea merge cu orice problemă, știind că nu vom fi respinși. Cu cine din viața noastră ne simțim în siguranță — cu adevărat în siguranță, suficient de în siguranță încât să ne deschidem în privința oricărui lucru? Pentru mulți dintre noi, răspunsul este, din păcate, nimeni.
Iată făgăduința Evangheliei și mesajul întregii Biblii: în Isus Cristos ne este dăruit un prieten care Se va bucura întotdeauna de prezența noastră.
Acesta este un însoțitor a cărui îmbrățișare față de noi nu se întărește și nu slăbește în funcție de cât de curați sau necurați, de cât de atrăgători sau neatrăgători, de cât de ascultători sau neascultători suntem în clipa de față.
Nu vom recunoaște, oare, cei mai mulți dintre noi că, chiar și în relațiile cu cei mai buni prieteni, nu ne simțim pe deplin confortabil să dezvăluim totul despre viețile noastre? Îi plăcem, chiar îi iubim, mergem în vacanțe cu ei și îi lăudăm în fața altora — dar nu ne încredințăm cu adevărat lor, la nivelul cel mai profund al inimii.
Dar dacă ai avea un prieten aflat chiar în centrul țintei cercului tău relațional, despre care ai ști că nu își va ridica niciodată sprâncenele la ceea ce îi împărtășești? Nici măcar la cele mai rele părți ale tale?
Toate prieteniile noastre omenești au o limită a ceea ce pot duce. Dar dacă ar exista un prieten fără nicio limită? Fără niciun plafon al lucrurilor pe care le-ar tolera și totuși ar continua să-și dorească să fie cu tine?
Gândește-te la Isus în Apocalipsa 3. Acolo, El le spune unui grup de creștini care sunt „nenorociți, vrednici de plâns, săraci, orbi și goi” (Apoc. 3:17): „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa” — ce va face Isus? — „voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine” (Apoc. 3:20).
Isus vrea să fie cu tine. Vrea să intre la tine — la tine, cel nenorocit, vrednic de plâns, sărac — și să se bucure de mese împreună. Să petreacă timp cu tine. Să adâncească relația. El se bucură de prezența ta, așa cum ești.
Nu ar trebui să‑L „domesticim” excesiv pe Isus aici. El nu este un prieten oarecare. Cu câteva capitole mai devreme, în Apocalipsa, Îl vedem pe Cristos prezentat într‑un mod atât de copleșitor pentru Ioan, încât acesta cade la pământ, incapabil să se mai miște (Apoc. 1:12–17). El este un Domn măreț.
Dar trebuie să ne luăm putere și mângâiere din atitudinea Sa din Apocalipsa 3 și să vedem dorința Lui de a petrece timp cu noi. El nu așteaptă ca tu să‑I declanșezi inima. El stă deja la ușă și bate, dorind să intre la tine.
Lasă‑L pe Cristos să intre
Care este partea noastră?
Este să‑L lăsăm să intre. Să‑L lăsăm să fie acel prieten pe care îl dorim atât de profund. Isus ne spune: „Voi sunteți prietenii Mei” (Ioan 15:15). Nu am completat o „cerere de prietenie cu Isus” și apoi am așteptat răspunsul Lui. El Însuși a inițiat prietenia. El umblă alături de noi prin viețile noastre dificile.
Jonathan Edwards a predicat că întregul motiv pentru care Isus a coborât din cer și a umblat pe acest pământ a fost „ca să fie aproape de tine și să‑ți fie tovarăș”.¹ Tovarăș este un alt cuvânt pentru prieten, dar el subliniază în mod special ideea cuiva care merge împreună cu tine într‑o călătorie. Pe măsură ce ne facem pelerinajul prin această vastă pustietate care este lumea, avem un tovarăș statornic, constant.
Inima lui Isus Cristos pentru noi înseamnă că El va fi prietenul nostru neclintit, care nu ne va părăsi niciodată, indiferent de prietenii pe care îi avem sau nu pe pământ. Ne oferă o prietenie care pătrunde sub durerea singurătății noastre. Deși acea durere nu dispare, totuși putem să ne bucurăm chiar și în singurătatea noastră, pentru că îl avem pe Isus. El umblă alături de noi în fiecare moment.
El cunoaște durerea de a fi trădat de un prieten, dar nu ne va trăda niciodată. Nici măcar nu ne va întâmpina cu indiferență. Aceasta nu este natura Lui. Aceasta nu este inima Lui.
Note:
Jonathan Edwards, „The Spirit of the True Saints Is a Spirit of Divine Love,” în The Glory and Honor of God: Volume 2 of the Previously Unpublished Sermons of Jonathan Edwards, ed. Michael McMullen (Nashville, TN: Broadman, 2004), 339.
Acest articol este adaptat din The Heart of Jesus: How He Really Feels about You de Dane Ortlund.
Dane C. Ortlund (PhD, Wheaton College) este păstor principal la Biserica Prezbiteriană Naperville din Naperville, Illinois. Este autorul cărților Gentle and Lowly: The Heart of Christ for Sinners and Sufferers și Deeper: Real Change for Real Sinners. Dane și soția sa, Stacey, au cinci copii.
Acest articol a fost preluat și tradus din limba engleză în limba română de pe pagina web a Crossway, USA (articol în limba originală la: https://www.crossway.org/articles/a-tender-friend-is-knocking-at-the-door-and-we-only-have-one-job/)
Permisiunea și acordul de a traduce acest articol și de a fi postat pe acest blog a fost oferită de către Crossway.org.