La o prima lectură, ai putea spune că viaţa acestui om a fost nedreaptă, că oamenii care l-au încojurat erau nedrepţi şi neloiali, însă reversul medaliei se contureaza odata cu întâlnirea cu Adevărul.
Titlul cărţii sugerează un adevăr profund, un adevăr care se lasă căutat. Sunt şi lacrimi şi rare bucurii. Nu face abuz de cuvinte care să pară că îţi indică altă direcţie. Autorul cărtii îşi face autobiografia, cu realizările şi eşecurile personale, căutând să afle adevărul despre părinţii săi. Profunzimea evenimentelor te trimit într-o lume în care nimic nu pare a avea o rezolvare concretă, în care faptele par să nu-i fie pe plac şi personajele sunt parcă de aceeaşi factură, rele. Adaptabilitatea, acceptarea, curajul şi, mai ales bunăvoinţa, sunt descrise ca fiind parte a normalităţii din viata acestui scriitor; nimic nu pare a fi nou. Peripeţiile prin care a trecut sunt presărate cu dulci şi frumoase cuvinte despre momentele de bucurie. Întâlnirea cu cea care i-a dăruit viaţa, ajutorul şi schimbarea sensului în viata sunt povestite cu atâta patos, încât ţi-ai fi dorit sa-i vezi faţa radiind. Curajul pe care îl inspiră cititorului începe să se contureze atunci când hotărăşte să plece în SUA şi să-şi lase cunoştinţele şi prietenii pe care îi avea, doar pentru putin timp, fiindcă calvarul problemelor îl urmăresc pas cu pas şi acolo.
Întoarcerea la Dumnezeu nu a fost o întoarcere spectaculoasă, fiindcă avea ceva cunoştinţe încă din Romania şi mersul la biserică era un început pentru viaţa spirituală pe care avea s-o guste. Întoarcerea la Dumnezeu i-a adus o mare bucurie, încât a început să-şi piardă prietenii de pahar şi să-şi câştige o mare mulţime de fraţi şi surori în Domnul.
În esenţă, acum viata acestui om este schimbată, visele şi problemele grele s-au dus. O viaţă tulburată a fost liniştită de Cuvântul Vieţii - Isus Hristos.
Zoltan Gabor
''Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea.'' Psalmul 51:5
Infiorat de cele auzite, am ascultat-o inmarmurit. Imi venea cumva sa plang, dar eram prea tulburat ca s-o pot face. Vedeam parca, in ceata vremii, conturul unei forme intunecate...Innegurata de convergenta unor pasiuni atat de confuze, atat de incalcite, dar si atate de cutremuratoare - cu ochii inimii ,priveam la o fantasma: era originea vietii mele pe acest pamant...
''Da, Tu imi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, imi lumineaza intunericul meu.'' Psalmul 18:28
Cand am ajuns in strada, mi-am intors privirea inapoi si am vazut-o ca statea la fereastra si se uita dupa mine... Dandu-si seama ca o puteam zari, mi-a facut semne cu mana - erau ultimele zvacniri ale unei mame ce trebuia,intr-un fel, sa-si ia adio de la copilul ei... In tren, m-am gandit la trecutul meu si mi-au venit lacrimi in ochi, dar am fost discret sa nu ma vada cineva cat sufeream ca in viata aceasta va trebui sa raman despartit poate pentru totdeauna de mama mea...
Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza, si sa n-aiba mila de rodul pantecelor ei? Dar chiar daca l-ar uita totusi, Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iata ca te-am sapat cu mainile Mele, si zidurile tale sunt totdeauna inaintea ochilor Mei! - Isaia 49:15-16