Un titlu care poate fi înţeles în mai multe sensuri, fie la afirmativ, fie la interogativ.
Într-o lume afectată de cădere, în care păcatul a distrus relaţiile, a spune „Iartă-mă”, înseamnă a conştientiza tragedia şi a dori să-i punem capăt. Înseamnă, a ne asuma vina pentru relaţiile distruse şi, în egală măsură, a o detesta. De asemenea, mai înseamnă, să venim smeriţi, mai întâi, înaintea lui Dumnezeu, apoi şi înaintea semenilor, pentru a primi har, harul iertării, cu toate beneficiile lui. Eroii acestui roman, Cristina şi Dinu, au descoperit autoritatea acestor cuvinte miraculoase şi au folosit-o, spre salvarea lor şi a căsniciei lor. Orgoliul şi spiritul neiertător sunt atitudini care scot din vocabularul nostru acest cuvânt extraordinar: „Iartă-mă”. Pentru a-l putea rosti şi pentru a avea efect, trebuie să fim smeriţi şi generoşi, născuţi din nou, din Dumnezeu. Doamne, ajută-ne.
Rodica Iova a înţeles importanţa acestui cuvânt în comunicarea interumană şi îl recomandă ca pe un leac miraculos, curativ în proporţie de sută la sută. „A greşi, e ceva omenesc”, spune un proverb. Dar, „a stărui în omenesc, e ceva diavolesc”, spunea, comentând acest proverb, graficiana Tia Peltz.
În rugăciunea „Tatăl nostru”, Mântuitorul ne învaţă să-I spunem lui Dumnezeu: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Când spunem „Iartă-mă”, vrem să cădem la pace, cu Dumnezeu şi cu semenii, declarând, totodată, război Diavolului. Precum fiul risipitor, venim acasă şi ne împăcăm cu Tatăl; dar, apoi, trebuie să ne împăcăm şi cu fratele mai mare, care bombăne prin curte. Aceasta înseamnă har acordat celui smerit.
Recomand, spre lectură, acest roman, tuturor celor care nu l-au citit încă, descoperind cuvinte lipsă în vocabularul propriu, învăţând totodată să le folosească, ori de câte ori va fi necesar, adresându-le oricui: Celui de Sus şi, desigur, celor din jur.
Închei, punând titlul acestui roman, la interogativ: Când spui: „Iartă-mă”?
Pastor Ticu Leontescu, Timişoara, 6 aprilie 2009