Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască? Cum se poate face aşa ceva? Aceste cuvinte rostite de un învăţător al lui Israel rezumă reacţia acestuia faţa de afirmaţia Mântuitorului că oricine vrea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să se nască din nou. De atunci au trecut aproape 2.000 de ani, dar aceeaşi reacţie apare de multe ori pe buzele şi în minţile multor oameni atunci când aud vorbindu-se despre naşterea din nou. Aceeaşi surprindere şi aceeaşi gândire simplistă care face trimitere doar la o naştere fizică. Iar dacă lucrurile nu stau aşa, iar conceptul este acceptat, de multe ori el nu este pe deplin înţeles, nici în ceea ce priveşte modalitatea în care se întâmplă aceasta a doua naştere, nici în ceea ce priveşte implicaţiile sale în viaţa credinciosului. În sfârşit viu, este o încercare, reuşită de altfel, de a oferi răspuns unor întrebări stringente referitoare la acest concept teologic fundamental, şi anume, naşterea din nou. Ce este ea, de ce este necesară, cum se produce, ce implicaţii şi ce efecte are ea asupra noastră, toate aceste lucruri pot fi aflate prin lecturarea acestei cărţi. Cartea răscumpără expresia naştere din nou din ceea ce mulţi oameni numesc limbajul de lemn al creştinismului evanghelic modern. Explicând acest concept, şi fundamentându-l pe Scriptură, John Piper ne pune la dispoziţie argumente pentru a folosi cu încredere această expresie în limbajul nostru şi pentru a căuta să convingem cât mai mulţi oameni să experimenteze realitatea descrisă de ea.
Narcis Grama
Cuprins:
Augustin, Lewis, Barna şi Biblia
1. CE ESTE NAŞTEREA DIN NOU?
Creşterea supranaturală a vieţii spirituale
Eşti tot tu, dar înnoit.
2. DE CE TREBUIE SĂ FIM NĂSCUŢI DIN NOU?
Suntem morţi din punct de vedere spiritual
Suntem de bunăvoie robi ai păcatului şi ai lui Satan
Credinţă, justificare, înfiere, purificare, glorificare
3. CUM SE PRODUCE NAŞTEREA DIN NOU?
Răscumpărat, înviat, chemat
Prin spălarea regenerării
Prin credinţa în Iisus Hristos
Prin Vestea Bună care poate fi înţeleasă
4. CARE SUNT EFECTELE NAŞTERII DIN NOU?
Naşterea din noubiruieşte lumea
Regenerare, credinţă, dragoste - în acestă ordine
Eliberare din înfăptuirea păcatului
Iubind pe alţii cu dragostea lui Dumnezeu
5. CUM ÎI PUTEM AJUTA PE ALŢII SĂ FIE NĂSCUŢI DIN NOU?
Spune oamenilor vestea Bună a lui Isus Hristos
Vă trimit să le deschideţi ochii
CONCLUZIE
Naşterea din nou şi lumea nouă.