Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într-un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiţi de părinţi, copiii nu ştiu acest lucru de la sine. De aceea, este foarte important ca părinţii să descopere şi să înveţe principalul limbaj de iubire al copiilor lor. Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră - timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice -, îi veţi putea transmite în mod eficient şi necondiţionat sentimente de respect, afecţiune şi implicare totală, care vor avea o mare rezonanţă în sufletul său.
Atunci când sunt pregătiţi cum trebuie, părinţii pot folosi aceste limbaje pentru a comunica cu copiii lor. Pentru că atunci când copilul simte că este iubit, nu numai că îi veţi satisface cea mai profundă nevoie emoţională, dar va fi mult mai receptiv la sfaturile şi îndrumările dumneavoastră ca părinţi.
Cuprins
Introducere: Cum puteţi vorbi pe înţelesul copiilor dumneavoastră.
1. Iubirea este fundamentul
2. Limbajul nr. 1 al iubirii: mângâierile fizice
3. Limbajul nr. 2 al iubirii: cuvintele de încurajare
4. Limbajul nr. 3 al iubirii: timpul acordat
5. Limbajul nr. 4 al iubirii: darurile
6. Limbajul nr. 5 al iubirii: serviciile
7. Descoperirea limbajului principal de iubire al copilului
8. Disciplina şi limbajele iubirii
9. Învăţarea şi limbajele iubirii
10. Mânia şi iubirea
11. Folosirea limbajelor iubirii în familiile cu un singur părinte
12. Folosirea limbajelor iubirii în căsnicie
Epilog: Ocazii minunate
Plan de acţiune pentru Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor