!!! TRANSPORT GRATUIT LA ORICE COMANDA PESTE 99 LEI !!! - doar pe teritorul României

Accesați acest buton pentru a vă alătura comunității de pe WHATSAPP

 

Costul uceniciei
Costul uceniciei

Costul uceniciei

 
0,0 (0 vot(uri))

Distribuie

38,90 RON


Epuizat


Dietrich Bonhoeffer (1906–1945), pastor şi teolog luteran educat la Tübingen, Berlin şi New York, a lăsat o bogată moştenire teologică, publicată mai ales postum. S-a dovedit inflexibil în relaţia cu partidul nazist, care a încercat să „alinieze” Biserica Evanghelică la propriile scopuri politice. Apărător neobosit al cauzei Bisericii Mărturisitoare, n-a ezitat să pregătească pastori în clandestinitate, la Finkenwalde (astăzi, Szczecin-Zdroje, Polonia) sau în diverse localităţi din Pomerania. Pentru implicarea în rezistenţa antinazistă, a fost întemniţat şi condamnat la moarte prin spânzurare. Execuţia a avut loc la Flossenbürg, la 9 aprilie 1945, cu o lună înainte de capitularea Germaniei.

Traducător: Ligia Taloş

Subiect: Un comentariu deosebit de apreciat al Predicii de pe Munte, având ca temă centrală diferenţa dintre harul ieftin şi harul costisitor – chemarea lui Hristos, „pentru care ucenicii părăsesc mrejele şi Îl urmează“.

Disponibilitate: disponibilă, în stoc. Data lansării 30 martie 2010.

Rezumat:

Costul uceniciei, penultima carte antumă a lui Dietrich Bonhoeffer, constituie o analiză lucidă a harului ieftin, caracterizat de autor drept „duşmanul de moarte al bisericii noastre“. Deşi profund ancorată în realităţile sumbre ale Germaniei interbelice, analiza necruţătoare a autorului şi-a depăşit cu mult epoca, intrând, astfel, în repertoriul spiritualităţii creştine fără vârstă.

Harului ieftin (principala maladie spirituală care îl preocupă), Bonhoeffer îi opune fără ezitare harul costisitor – „chemarea lui Hristos, pentru care ucenicii părăsesc mrejele şi Îl urmează“. Cu referire la această chemare, Bonhoeffer scria, în mod profetic: „Cine păşeşte pe drumul uceniciei se supune morţii lui Isus, îşi dă viaţa lui morţii. [...] Fiecare chemare a lui Hristos duce la moarte.“ Desigur, autorul avea în vedere „omorârea omului nostru vechi“, care are loc prin chemarea făcută de Isus, dar, pentru el, afirmaţia s-a dovedit adevărată nu doar la nivel lăuntric, ci şi la nivelul întregii sale existenţe: Bonhoeffer a păşit el însuşi în părtăşia martiriului, fiindcă a refuzat radical compromisul cu regimul naţional-socialist aflat la putere în Germania.

Costul uceniciei, scrisă în mare parte sub forma unui comentariu la Predica de pe Munte, respiră o mare prospeţime spirituală, datorită faptului că, în viaţa autorului, harul şi ucenicia s-au îngemănat indisolubil. Bonhoeffer scrie cu fervoare, polemizând, nu de puţine ori, cu establishment-ul teologic al vremii sale. Retorica sa nu este însă un exerciţiu al teologului „de fotoliu“, ci expresia pasiunii ucenicului care a primit harul costisitor.

Grupuri ţintă:

    *
      creştini practicanţi dornici să mediteze asupra învăţăturilor profunde ale Predicii de pe Munte văzute prin ochii unui martir al secolului XX;
    *
      preoţi, pastori şi predicatori;
    *
      studenţi la seminarii şi institute biblice.

Caracteristici speciale:

    *
      un tabel cronologic al vieţii lui Dietrich Bonhoeffer;
    *
      o prefaţă pentru ediţia în limba română scrisă de prof. Christiane Tietz de la Universitatea din Mainz;
    *
      include postfaţa ediţiei în limba germană scrisă de Martin Kuske şi Ilse Tödt;
    *
      conţine bibliografia folosită de Bonhoeffer, indice tematic, de referinţe biblice şi de persoane;
    *
      ediţie elegantă, cusută, cartonată şi cu supracopertă.

Cod produs: 18439
Număr pagini: 288
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

You must be logged in and purchase this product to leave a review.