Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Familia în Efeseni
Familia în Efeseni

Familia în Efeseni

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

42,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Pentru că acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Domnului Isus Hristos este și El în mijlocul lor, putem afirma că familia este celula de bază a Bisericii. Prin urmare, dacă dorim să avem o familie sănătoasă, ea trebuie să fie așezată dintru început pe coordonatele unei Biserici, așa cum este prezentată ea în sfânta Scriptură. În baza unui astfel de raționament, în urma demersului exegetic pe Epistola către Efeseni - o carte pentru Biserică și despre Biserică -, am îndrăznit să aplicăm principiile din secțiunile cărții la familie. În ultima instanță, oare Biserica nu este ea însăși Mireasa lui Hristos? Istoria întreagă se grăbește spre evenimentul nunții Mielului, când Biserica, formată din familii ale pământului, va fi prezentată înaintea întregului cer, "slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană" (Efes. 5:27)

Cuprins
Prefaţa editorului 7
Prefața autorului 11
Introducere 15
Atenție! Teren minat! 21
În Hristos: locul biruinței 31
Harul înjugării cu Hristos în rugăciune 47
Bătălia decisivă nu trebuie pierdută 55
Diferențele dintre noi: piedici sau resurse? 65
Robi ai lui Hristos pentru cei din familie 73
Plini de toată plinătatea dumnezeirii 83
Condiţiile implicării alături de Hristos 89
Familia: loc al echipării pentru slujire 97
Să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii! 107
Familia: loc al învederării chipului lui Dumnezeu 113
Hristos: autoritatea ultimă 123
Biruința supunerii 129
Puterea iubirii 147
Beneficiile ascultării de părinți 173
Responsabilitatea educării 185
Datoria purtării de grijă 195
Echipare pentru luptă 201
Familii spre slava Domnului 209
Bibliografie 217

ISBN: 9789735313371
Dimensiuni: 160 x 230 mm
Greutate: 0,394kg
Legare: cartonata
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: