Cuprins
1. Următorul capitol după ultimul
2. Credinţă versus calitate
3. Trebuie să rămânem la cele esenţiale
4. Văitarea: o boală a sufletului
5. Datoria de a ne opune
6. Puterea cere separare
7. Direcţia corectă este înainte
8. Despre citirea în public a Scripturii
9. Dragostea spirituală faţă de Isus
10. Obligaţia noastră creştină de a ne păsa
11. Mişcarea în creştere înspre unirea lumii
12. „Şi eu sunt un străin aici”
13. Trebuie să gândim ca nişte creştini
14. Despre a merge mai întâi la Dumnezeu
15. Obligaţia creştinului de a fi plin de bucurie
16. „Aşa ai găsit Tu cu cale”
17. Colaboratori, nu competitori
18. Esenţa frumuseţii
19. Liber, dar nu independent
20. Conferinţă sau cruciadă
21. Nu va trece de la sine
22. Cine este dator şi cui?
23. Slujirea adevărată
24. Credinţă sau superstiţie
25. Logica Întrupării
26. Bătăliile se câştigă înainte de a fi luptate
27. Avem nevoie de darurile Duhului
28. Să ne ocupăm de viaţă de la rădăcina acesteia
29. Credinţa este un act continuu
30. Faptele sunt seminţe
31. Umbre versus realitate
32. Pentru omul plin de Duhul totul este duhovnicesc
33. Să fim atenţi cum folosim Scriptura
34. Oricum suntem ceea ce suntem
35. Dumnezeu nu se poate abţine să nu iubească
36. Isus este biruitor!
37. „Pământul sufletului”
38. Mergând cu frâna trasă
39. Trei metode de a obţine ceea ce ne dorim
Cu toţii ne naştem datori faţă de lume şi această datorie creşte pe măsură ce îmbătrânim. Dacă suntem înţelepţi în Duhul, vom avea grijă să inversăm rolurile şi să îndatorăm lumea faţă de noi. Putem face aşa ceva doar slujindu-ne generaţia după voia lui Dumnezeu înainte de a fi prea târziu.
Pacea inimii câştigată prin refuzul de a purta jugul comun al compasiunii omeneşti este o pace nevrednică de un creştin. A căuta liniştea astupându-ne urechile la strigătele durerii umane înseamnă a deveni nu creştini, ci un fel de stoici degeneraţi care nu au nicio legătură nici cu stoicismul, nici cu creştinismul.
Mărturia unui urmaş adevărat al lui Hristos poate suna cam aşa: Plăcerile şi comorile lumii nu mă mai atrag de acum înainte. Mă consider răstignit faţă de lume şi consider lumea răstignită faţă de mine. Dar mulţimile care i-au fost atât de dragi lui Hristos nu mi vor fi mai puţin dragi. Dacă nu pot preveni sinuciderea lor morală, îi voi boteza cel puţin cu lacrimile mele omeneşti. Nu vreau nicio binecuvântare pe care să nu o pot împărţi. Nu caut nicio spiritualitate pe care trebuie să o câştig cu preţul uitării faptului că oamenii sunt pierduţi şi fără nădejde. Dacă, în ciuda a tot ceea ce pot face eu, ei vor păcătui împotriva luminii şi vor aduce asupra lor mâhnirea unui Dumnezeu sfânt, atunci nu trebuie să-i las să meargă pe drumul lor trist fără a plânge pentru ei. Nu pot suferi o fericire pe care trebuie să o cumpăr cu ignoranţă. Resping un cer în care trebuie să intru închizându-mi ochii la suferinţele semenilor mei. Aleg mai degrabă o inimă zdrobită, decât orice fericire care ignoră tragedia vieţii umane şi a morţii umane. Chiar dacă eu, prin harul lui Dumnezeu în Hristos, nu mai sunt sub păcatul lui Adam, tot voi simţi o obligaţie de a fi plin de compasiune pentru întreaga rasă nenorocită a lui Adam şi sunt hotărât să cobor până în mormânt sau să urc până în cerul lui Dumnezeu, plângând pentru cei pierduţi, care pier. Şi astfel voi face prin puterea pe care mi-o va da Dumnezeu. Amin.
Niciun om nu are dreptul de a muri, până când nu a îndatorat omenirea faţă de el. Niciun om nu are vreun drept moral de a se culca în pământ, până când nu s-a trudit să îndepărteze o parte din pământul din inimile oamenilor, până când nu a ajutat la eliberarea oamenilor de sub tirania aceluiaşi pământ şi până când nu i-a îndreptat spre acea împărăţie care va dăinui după ce pământul şi cerurile nu vor mai fi.
Nimeni, din nicio perioadă, nu a avut parte de vreun har spiritual de care noi să nu ne putem bucura acum, dacă îndeplinim condiţiile date. Dacă aceste vremuri sunt mai întunecate din punct de vedere moral, ele nu fac decât să creeze un context în care noi să putem străluci mai puternic. Dumnezeul nostru este Dumnezeul zilei de azi, cât şi al zilei de ieri, şi putem fi siguri că oriunde ne-ar duce zilele noastre de mâine, Dumnezeul nostru credincios va fi cu noi aşa cum a fost cu Avraam, cu David şi cu Pavel.
Adesea suntem tentaţi să ne întrebăm cum poate Dumnezeu să ne iubească, dar chiar dacă acest sentiment este unul sincer, totuşi este rezultatul unui mod greşit de a privi lucrurile. Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că noi suntem greu sau uşor de iubit; El ne iubeşte pentru că El este Dumnezeu, nu pentru că noi suntem buni sau răi, mai atractivi sau mai puţin atractivi. Dragostea lui Dumnezeu nu este scoasă din El de către obiectul ei; ea curge din Dumnezeu ca un râu constant pentru că El este dragoste.
Slujirea creştină, ca să fie acceptabilă înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fie curată şi sinceră. Tot ceea ce se face din obişnuinţă nu este primit; orice lucru făcut într-un mod superficial este sub nivelul calităţii care se aşteaptă de la noi. Cântecul cântat uşuratic, predica spusă fără un motiv mai înalt decât faptul că a venit din nou ziua de duminică, zeciuiala azvârlită în coş, mărturia dată pentru că aşa trebuie – nimic din toate acestea nu va rămâne în picioare sub privirea pătrunzătoare a lui Dumnezeu.
Mândria şi curiozitatea omenească se combină adesea pentru a ne face să încercăm să înţelegem acte ale lui Dumnezeu care sunt cu totul în afara înţelegerii umane. Nu ne place să admitem că nu ştim ce se întâmplă, aşa că ne torturăm minţile încercând să pătrundem căile misterioase ale Celui Omniscient. Este greu de conceput o sarcină mai inutilă.
Obiceiul de a merge mai întâi la Dumnezeu va preveni multe situaţii neplăcute. Un tânăr se îndrăgosteşte şi, fără să caute sfatul lui Dumnezeu, intră în căsnicie. Câţiva ani mai târziu află că a făcut o mare greşeală. Apoi se duce la Dumnezeu să caute o cale de ieşire, şi descoperă că s-a dus prea târziu. Dumnezeu tot îl va ajuta chiar şi în astfel de circumstanţe, dar jurămintele sfinte au fost spuse şi zarurile au fost aruncate. Ar fi fost mai bine dacă ar fi mers mai întâi la Dumnezeu.
Noi suntem trimişi să binecuvântăm lumea, însă niciodată nu ni se spune să ne compromitem cu ea. Slava noastră stă într-o retragere spirituală de la tot ceea ce se construieşte pe nisip. Albina nu găseşte miere când mişună în jurul stupului. Mierea se găseşte în floarea de departe, unde este linişte, pace, soare şi un izvor curat; acolo trebuie să meargă albina ca să o găsească. Creştinul va găsi doar câteva firimituri acolo unde credincioşii declaraţi se joacă şi se roagă toţi într-un suflet. Câteodată poate fi constrâns să meargă singur sau cel puţin împreună cu cei câţiva ostracizaţi. A face parte din minoritatea dispreţuită poate fi preţul pe care să trebuiască să-l plătească pentru putere. Însă puterea este ieftină oricare ar fi preţul.
După o privire la Ghetsimani sau la Calvar, creştinul nu mai poate să creadă vreodată că drumul lui este unul greu. Să nu îndrăznim să ne comparăm durerile neînsemnate cu patima sublimă îndurată pentru mântuirea noastră. Orice comparaţie ar fi ea însăşi argumentul suprem împotriva plângerilor noastre, căci ce durere este ca a Lui?
Te va costa ceva să mergi încet în marşul veacurilor, în timp ce oameni entuziaşti ai timpurilor noastre se agită încoace şi încolo, confundând mişcarea cu progresul. Dar, în cele din urmă, se va merita – iar creştinul adevărat nu este interesat de nimic altceva mai puţin de atât.
O biserică hrănită cu entuziasm nu este o biserică nou testamentară. Dorinţa după o stimulare de suprafaţă este o urmă sigură a naturii căzute, este tocmai lucrul de care Hristos a venit să ne elibereze prin moartea Sa. O mulţime bizară de oameni lumeşti botezaţi care aşteaptă în fiecare duminică o împunsătură cvasi-religioasă care să le ridice [moralul] nu are absolut nicio legătură cu o adunare adevărată de creştini credincioşi. Şi faptul că membrii acesteia declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie nu schimbă cu nimic lucrurile. „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.