Puţini creştini au experimentat adâncimile rugăciunii la fel de profund ca Jeanne-Marie Guyon (1648-1717), o femeie franceză frumoasă, bogată ale cărei scrieri şi meditaţii sunt privite ca o moştenire preţioasă a bisericii. În cartea de faţă întâlnim istoria unei copilării agitate, a unei căsătorii impuse cu forţa la o vârstă fragedă şi a unei văduvii de la vârsta de douăzeci şi şapte de ani. Madame Guyon a avut de îndurat, până la sfârşitul vieţii ei, suferinţe din partea bisericii, fiind prigonită şi întemniţată în principal datorită credinţei ei că toţi creştinii pot să aibă o bogată viaţă interioară de rugăciune.
Această autbiografie a ei a fost scrisă într-o celulă izolată unde a fost întemniţată datorită credincioşiei ei faţă de Cristos.
De-a lungul timpului mai mult oameni mari ai credinţei au fost influenţaţi de scrierile ei, unul dintre aceştia fiind Watchman Nee.
Editată, condensată şi rescrisă într-un limbaj modern, cartea dezvăluie puterea acestei mari femei a credinţei şi bucuria pe care a găsit-o ea în mijlocul suferinţei şi al durerii.
Cuprins
Introducere
Un copil "plin de viaţă"
Decizii luate de alţii în locul meu
"Caută-L pe Dumnezeu în inima ta şi Îl vei găsi."
Împotrivire şi disperare
Alipirea de Dumnezeu în mijlocul necazurilor
Întristare şi întuneric
Redeşteptarea faţă de Dumnezeu
Plecarea în misiune
Începe prigoana
Miracole în mijlocul tulburării
Călăuzind suflete
Nici un loc unde să-mi plec capul
Pace în faţa răzbunării
În mâinile lui Dumnezeu
Epilog