!!! TRANSPORT GRATUIT LA ORICE COAMANDĂ PESTE 250 LEI !!! - doar pe teritorul României

 

Moise, slujitorul lui Dumnezeu
Moise, slujitorul lui Dumnezeu

Moise, slujitorul lui Dumnezeu

 
0,0 (0 vot(uri))

Distribuie

17,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Viața lui Moise este extrem de inspiratoare. La un moment dat în viața lui, el a fost numit de către Dumnezeu „slujitorul Meu”. Trăind 120 de ani, slujirea lui Moise a fost împărțită în trei perioade de câte 40 de ani fiecare. În timpul primilor 40 de ani, Moise a încercat să-L slujească pe Dumnezeu după propria lui cale – care era cea pe care o învățase din lume. Apoi, în timpul celei de-a doua perioade de 40 de ani, care a fost petrecută în întregime în deșertul Madian, Moise a trebuit să uite tot ce învățase anterior și, de asemenea, a trebuit să învețe despre Dumnezeu. În cele din urmă, pe parcursul ultimei perioade de 40 de ani din lunga sa viață, Moise a fost folosit de Dumnezeu ca și credinciosul Său slujitor.

Vedem că, la fel ca și Moise, ca să-L putem sluji pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să uităm tot ce am învățat din lume. Atunci, și numai atunci, poate cineva să-L slujească pe Dumnezeu. Un adevărat slujitor a lui Dumnezeu trebuie să fie altruist și pe deplin ascultător de Dumnezeu. Poate că va suferi neîncetat din cauza celorlalți, dar va fi aprobat de Dumnezeu. Și asta e tot ceea ce contează.

Fie ca noi toți să învățăm să-I slujim lui Dumnezeu așa cum a făcut-o Moise!

Cuprins Prefață Primii patruzeci de ani A doua perioadă de patruzeci de ani Ultimii patruzeci de ani Credință și credincioșie

ISBN: 9786306671250
Cod produs: 22302
Dimensiuni: 130 x 200 x 4 mm
Greutate: 0,150kg
Număr pagini: 98
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

You must be logged in and purchase this product to leave a review.