!!! TRANSPORT GRATUIT LA ORICE COAMANDĂ PESTE 250 LEI !!! - doar pe teritorul României

 

Vazandu-L pe Cristos in Matei, Marcu, Luca, Ioan, Fapte
Vazandu-L pe Cristos in Matei, Marcu, Luca, Ioan, Fapte

Vazandu-L pe Cristos in Matei, Marcu, Luca, Ioan, Fapte

 
0,0 (0 vot(uri))

Distribuie

12,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Într-o zi, în urmă cu două mii de ani, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, a devenit carne și a locuit printre oameni. În textul original, termenul grecesc folosit în Scriptură pentru „a locui” este același cu „a-și așeza cortul”. „Cuvântul a devenit carne și Și-a așezat cortul printre oameni.” Aceasta ne duce imediat la Vechiul Testament. Acolo ni se spune că Dumnezeu i-a izbăvit pe copiii lui Israel din Egipt și i-a adus la El Însuși, la Muntele Sinai. Acolo, Dumnezeu le-a descoperit gândul Său. Le-a spus: „Faceți-Mi un cort, ca să pot locui în mijlocul vostru” (vezi Exod 25:8). 

Să reținem, prin urmare, că intenția lui Dumnezeu a fost dintotdeauna să locuiască în mijlocul oamenilor. Lui Dumnezeu îi face plăcere să locuiască împreună cu oamenii. Din nefericire, n-a putut locui împreună cu ei pentru că El este sfânt, iar oamenii sunt păcătoși. De aceea, în această imagine, vedem că numai după ce Dumnezeu i-a izbăvit pe copiii lui Israel din Egipt, a putut să le descopere gândul Lui și să le spună: „Vreau să locuiesc în mijlocul vostru. Ridicați-Mi un cort”. Mai mult, în realitate, cortul este Domnul Isus. „Cuvântul a devenit trup” – este vorba de cort. Pentru că atunci când Cuvântul S-a făcut trup, Și-a așezat cortul printre oameni. Așadar, acum, Dumnezeu este împreună cu oamenii prin Fiul Lui, care este plin de har și de adevăr. 

Cuprins:

Matei – Văzându-L pe Cristos ca Împărat al nostru 

Marcu – Văzându-l pe Cristos ca slujitorul lui Dumnezeu 

Luca – Văzându-L pe Cristos ca Fiul Omului 

Ioan – Văzându-L pe Cristos ca Fiul lui Dumnezeu 

Faptele Apostolilor – Văzându-L pe Cristos în Trup

ISBN: 9786306671175
Cod produs: 21682
Dimensiuni: 130 x 200 x 16 mm
Greutate: 0,150kg
Număr pagini: 110
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

You must be logged in and purchase this product to leave a review.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: