Parcă, dacă aş fi putut ascunde poeziile, le-aş fi ascuns şi păstrat numai pentru mine, fiindcă în ele sunt simţăminte pe care le-am trăit în intimitate şi pe care niciodată n-am gândit că le voi dezvălui altora. Poeziile acestea nu le-am scris ca să fie publicate. A fost un har şi o minune pentru mine faptul că mulţi dintre cei care deja le-au recitat le-au îndrăgit. Primele poezii le ascundeam prin cărţile de liceu, prin sertare şi dulapuri. Dar, într-o duminică, demult, Laurian, fratele meu, căruia i se datorează în mare parte apariţia acestui volum, mi-a făcut o surpriză: la un program al tineretului din biserică a recitat una din poeziile mele. Aveam emoţile unui examen! Şi de atunci el mi le-a strâns şi le-a răspândit cu multă dulce iubire.
Când le dau acum tinerilor din bisericile noastre mă simt de parcă mi-aş deschide sufletul înaintea tuturor. Nu ştiu cum le vor vedea alţii, dar pentru mine aceste poezii au nostalgia atâtor experienţe dragi şi sfinte cu Domnul Isus Cristos, când la marginea tăcută a cuvintelor ele vibrau în sufletul meu şi-mi copleşeau fiinţa.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru inspiraţia din clipele tăcerii!
De asemenea, mulţumesc celor care m-au îndemnat stăruitor să le public; mulţumesc celor care au avut bunătatea să le recite şi să-mi spună părerea lor critică; mulţumesc soţiei pentru deosebita ei răbdare şi iubire, cu sacrificiul multor nopţi nedormite, îngrijind de partea grafică a acestui volum.
Mă rog Domnului ca El să le folosească pentru întărirea în credinţă a poporului nostru şi pentru gloria Numelui Său mare!
-- Valentin Popovici