Născut în august 1950, pe meleagurile însorite ale satului Dumeni, comuna George Enescu, jud. Botoşani, poetul Corneliu Livanu s-a bucurat în familia părinţilor săi, Aglaia şi Ioan Livanu, de o bună educaţie creştină, în spiritul învăţăturilor morale ale Bibliei, Cartea sa de căpătâi care avea să-l formeze atât ca om, cât şi ca luptător tenace împotriva propagandei comuniste care, se ştie, interzicea elevilor credinţa în Dumnezeu şi frecventarea slujbelor Bisericii.
Spre cinstea sa elevul şi, mai târziu, studentul Corneliu Livanu şi-a păstrat intacte, pentru Dumnezeu, în toţi acei ani ai deceniilor ateiste din România, credinţa şi conduita sa de creştin care nu şi-a ascuns identitatea spirituală de frica persecuţiilor din partea regimului politic comunist.
Dimpotrivă, el şi-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu şi a semenilor săi, a bisericilor locale în care a activat de-a lungul anilor, darurile cu care a fost înzestrat de sus, cunoştinţele şi priceperea sa în mânuirea Cuvântului divin pentru edificarea sufletească a altora.
Economist de profesie, promoţia ASE, Bucureşti 1974, iar ca factură spirituală vestitor al Evangheliei
în bisericile creştine penticostale din Bucureşti şi prezbiter în Biserica ELIM din oraşul Voluntari, jud. Ilfov, Corneliu Livanu evidenţiază Biblia ca izvorul nesecat şi sublim din care se adapă, ca apoi să-şi sublimeze dorul de cer în versuri care spun totul despre stilul său militant, inconfundabil.
Isuse, Isuse, Tu-mi eşti adăpostul,
Cetatea în care cei răi nu pătrund.
Şi viaţa prin Tine găsitu-şi-a rostul.
Când suflă furtuna în Tine m-ascund.
De când pe o cruce Te duse iubirea
să rabzi pentru mine şi moarte şi Iad,
eu vin, plin de lacrimi, să-Ţi dau mulţumirea
şi-s gata cu Tine să trec şi prin vad.
Şi chiar dacă astăzi eu n-am nici cuvinte
să-Ţi spun ce m-apasă din tristul ungher,
primeşte-mi, Isuse, cu dorul fierbinte,
suspinul ce-n taină se-nalţă spre cer!
Prin zbuciumul vremii ce trece ca visul doar
Tu eşti cu mine şi-mi dai noi puteri,
să trec şi prin moarte, să-Ţi văd Paradisul
cel plin de atâtea cereşti mângâieri!
(din poezia Suspinul)