După mai mult de douăzeci de ani de pastoraţie, am ajuns într-un punct în care eram gata să renunţ la biserică. Eram atât de dezamăgit şi de rănit de maşinaţii, de spiritul de competiţie şi de atitudinile de-a dreptul diavoleşti manifestate de diverse grupuri din biserică, încât eram gata să mă alătur celor care au renunţat să mai meargă la biserică. N-am făcut-o însă, ci m-am plecat pe genunchi, în căutarea lui Dumnezeu şi a adevăratei Sale Biserici. Ceea ce am descoperit în urma căutării mi-a schimbat viaţa, şi am încredinţarea că o va schimba şi pe a ta. Dacă ceea ce cauţi este relaţie şi nu religie, Evanghelie şi nu bârfă, legământ şi nu competiţie, atunci aceasta este cartea potrivită.
„Larry Pyle are o înţelegere clară a ceea ce (cine) este cu adevărat Biserica... Cartea aceasta te va schimba.” – Dr. Ronald E. Cottle
„Dr. Pyle a înţeles care este sensul cuvântului „Biserică”, aşa cum este acesta folosit în Cuvântul lui Dumnezeu, şi acum cheamă la dărâmarea structurilor bisericeşti înălţate de oameni, pentru a se putea revela adevărata Biserică.” – Dr. Fuschia T. Pickett
Marcat de o mare durere personală, Larry aduce Trupului lui Hristos un mesaj vital de război spiritual.
Cuprins
ÎN CĂUTAREA BISERICII
În căutarea adevăratei Biserici
Hai la pichetare!
Diaconul care stăpâneşte Biserica
UN PORTRET AL BISERICII
O clădire sau un grup de oameni?
Ziditorul Bisericii
PARALIZIA BISERICII
Paralizia papală
Paralizia politică
Paradigma paraliziei
PUTEREA BISERICII
Trupul lui Hristos
Biserica are putere asupra religiei moarte
Biserica are putere asupra demonilor
Sursa puterii
BINECUVÂNTAREA BISERICII
Binecuvântarea legământului
Binecuvântările lui Avraam
CURĂŢIREA BISERICII
Îndepărtarea celor care cârtesc
Revigorarea închinării
Undă verde lucrării
PROCLAMAŢIA BISERICII
Mandatul pentru proclamaţie
Mesajul proclamării
Lucrătorii proclamării
POTENŢIALUL BISERICII
Putere explozivă
Creştere exponenţială
SCOPUL BISERICII
De a-L reprezenta pe Hristos
De a impune victoria de la Calvar
De a stăpâni împreună cu Hristos
PERFECŢIUNEA BISERICII
De la convertiţi la ucenici
De la copii la fii