Nevoile omului din lumea de azi sunt greu de descris, imposibil de numărat și (daca ai o inimă sensibilă) aproape cu neputință de suportat.
Tu și cu mine nu putem face totul, dar putem face ceva, și anume lucrarea creștină la care ne-a chemat Dumnezeu.
Într-un stil cald, prietenesc, ca într-o conversație, Warren Wiersbe explică ce avem de făcut - și cum să evaluam ceea ce facem - când ne aflăm în slujba lui Dumnezeu, o slujbă pe care el o numește "cea mai mareață slujbă din lume".
Cartea se adresează tuturor slujitorilor lui Dumnezeu, fie ei cu normă întreagă sau voluntari.
"Un slujitor al lui Dumnezeu" ne împărtășește ceea ce Wiersbe își dorește să fi știut despre lucrare când și-a început el pelerinajul creștin.
Prin intermediul a treizeci de "conversații" succinte, autorul prezintă cu o simplitate profundă principiile fundamentale ale slujirii altora în Numele lui Dumnezeu.
Cuvintele lui trezesc în cititor dorința intensă de a crește în lucrare și de a gusta într-un mod nou libertatea și bucuria.
CUPRINS
- Cuvânt înainte, de Jim Cymbala
- În loc de introducere
- Un slujitor al lui Dumnezeu
- Note
CUVÂNT ÎNAINTE
Binecuvantată a fost ziua în care am primit pentru întâia dată un exemplar din cartea "Un slujitor al lui Dumnezeu". Warren Wiersbe a scris peste o sută de cărți, dar aceasta se evidențiază într-un mod unic. Simplitatea și modul practic în care abordează bazele slujirii creștine au făcut-o să aibă un impact profund asupra inimii mele. Orice pastor, lider creștin și credincios care dorește să slujească Domnului ar trebui să memoreze definiția pe care o da adevăratei lucrări creștine și să mediteze asupra ei.
Autorul are o experiență vastă atât ca pastor, cât și în calitate de comentator al Bibliei. El apelează cu înțelepciune la ambele surse când discută diverse subiecte pe care foarte puțini le-au abordat cu o claritate și o profunzime similare. Aceste pepite au o valoare extrem de mare pentru oricine se confruntă cu provocarea deosebită de a sluji altora în Numele Domnului Isus Hristos.
Am cumpărat și distribuit peste o sută de exemplare din "Un slujitor al lui Dumnezeu" deoarece am dorit ca și alti pastori și prieteni de-ai mei să beneficieze de această carte prețioasă. Nici un cititor care se apropie de paginile ei cu o inimă deschisă și cu rugăciune nu poate rămâne neschimbat. Într-o vreme în care lucrarea creștină este atacată și se confruntă cu provocări atât de diverse, Dumnezeu a pregătit un izvor minunat de ințelepciune pentru toți cei care o vor citi, iar apoi Îl vor ruga, la tronul harului, să-i facă adevarați slujitori ai Săi.
- Jim Cymbala Pastor senior, The Brooklyn Tabernacle
ÎN LOC DE INTRODUCERE
Inima mea se bucură să audă că Dumnezeu folosește această cărticică pentru a-și încuraja slujitorii de pretutindeni și că este necesară o nouă ediție a ei.
Această nouă ediție îmi oferă oportunitatea să le mulțumesc tuturor celor care m-au sunat, mi-au scris prin poștă sau prin fax ori m-au oprit la conferințe pentru a-și exprima recunoștința pentru "Un slujitor al lui Dumnezeu". Unii mi-au spus că au dăruit exemplare din carte angajaților bisericii și că le-a fost de mare ajutor. Lui Dumnezeu să-I fie aduse mulțumiri și a Lui sa fie slava pentru lucrul acesta.
Această carte se adresează lucratorilor cu ,,l" mic, cât și celor care se află în ceea ce numim "lucrare creștină cu norma întreagă". (Noi toți ar trebui să fim implicați în "trăire creștină cu normă întreagă.") Suntem împreună lucrători cu Domnul; așa că fie că esti un lucrător („l" cu literă mică), sau un Lucrător ("L" cu literă mare), vei găsi ceva care să te ajute și să te încurajeze în paginile care urmează. Faptul că îți primești salariul de la o firmă de construcții, și nu de la biserica locală, nu înseamnă că tu nu ești un lucrător al Domnului.
Cele treizeci de discuții ale carții conțin genul de sfaturi pe care îmi doresc să le fi primit de la cineva când mi-am început eu pelerinajul creștin, în 1945. Lucrarea creștină nu a fost niciodată ușoară, ea este însă cu atât mai dificilă astăzi când veacurile intră în conflict, granițele dispar, iar definițiile se schimbă. Rămâi cu impresia că nimic nu mai este așa cum a fost. Însă principiile fundamentale ale slujirii creștine nu s-au schimbat de fapt și asupra lor se concentrează paginile care urmează.
Nădăjduiesc că vor fi o încurajare și un ajutor pentru tine.
- WARREN W. WIERSBE