Dumnezeu nu binecuvântează atât de mult talente mari, cât asemănarea cu Isus.
Trebuie să văd faţa lui Dumnezeu, şi apoi să îndeplinesc orice altă îndatorire.
Pe 25 martie 1843, la vârsta de 29 de ani, Robert Murray M’Cheyne a
trecut în veşnicie ca să-L întâlnească pe Cel pe care l-a iubit şi l-a
slujit cu toată ardoarea; totuşi, el continuă să vorbească generaţiei
noastre. Nu există nici o îndoială că orice creştin care citeşte cu
seriozitate aceste pagini are un exemplu al puterii sfinţeniei
întipărit în conştiinţa sa într-un mod care va rămâne în el în toate
zilele vieţii sale. Viaţa şi slujirea lui M’Cheyne au fost atât de
aproape de realităţile veşnice încât chiar şi cu trecerea anilor şi a
generaţiilor, importanţa lecţiilor pe care le-a propovăduit el rămâne
aceeaşi. Nu există nici o îndoială că dacă am putea aduna din nou turma
de mult plecată a bisericii St. Peter’s şi dacă am putea chema pastorul
ei din Noul Ierusalim, mesajul pe care l-ar primi ar fi exact acelaşi:
„Oh! Fraţilor, fiţi înţelepţi. „De ce staţi aici toată ziua fără
lucru?” Într-o clipă, totul se va termina. Încă puţin timp şi ziua
harului se va sfârşi – predicatul, rugatul se vor sfârşi. Încă puţin
timp şi ne vom înfăţişa înaintea Marelui Tron alb – încă puţin timp şi
cei păcătoşi nu vor mai fi; îi vom vedea ducându-se în pedeapsa
veşnică. Încă puţin timp şi lucrarea veşniciei va începe. Vom fi ca El
– Îl vom vedea zi şi noapte în templul Lui – vom cânta cântecul nou,
fără păcat şi fără oboseală, în veci de veci.”
„Ce morman de stricăciuni am fost! Ce mare parte din viaţa mea am
petrecut-o în întregime fără Dumnezeu în lume, dedat fiind poftelor şi
lucrurilor pieritoare din jurul meu! Privind lucrurile dintr-o
perspectivă sentimentală, cât de mult din religia mea a fost până în
această zi şi încă este spoită cu aceste culori ale lumii! Abţinându-mă
de la vicii dezlănţuite din cauza perspectivelor educaţionale şi a
fricii de oameni, cât de multă impietate a domnit în mine! Cât de
adesea a fost zdrobită prin toate restricţiile şi a răbufnit sub forma
poftei şi a mâniei, a ambiţiilor nebune şi a cuvintelor nelegiuite! Cu
toate că viciul meu era întotdeauna unul rafinat, totuşi cât de subtil
şi cât de predominant era! Ce test desăvârşit era sabatul – pe care îl
petreceam în plictiseală când îl dedicam slujirii lui Dumnezeu! Cât de
mult l-am defăimat prin ipocriziile şi îngâmfările mele, prin gândurile
mele lumeşti şi prin prietenii mei lumeşti! Cât de formal şi nepăsător
era citită Biblia – cât de puţin era citită – aşa de puţin, încât nici
acum nu am citit-o pe toată! Cât de dezlănţuit era impulsul sălbatic al
inimii! Cu cât mai mult era iubită creatura în locul Creatorului! – O,
Dumnezeule mare care mi-ai îngăduit să trăiesc, în timp ce eu Te-am
dezonorat aşa de mult, Tu ştii totul; şi numai mâna Ta putea să mă
trezească din moartea în care eram şi în care eram mulţumit să fiu.
Bucuros aş fi fugit de Păstorul care m-a căutat în timp ce eu rătăceam;
dar El m-a luat în braţele Sale şi m-a adus înapoi; şi totuşi, El nu
m-a luat pentru ceva ce era în mine; eu nu eram mai bun pentru slujba
Sa decât un australian şi nici mai vrednic de a fi chemat şi ales.
Totuşi, de ce să mă îndoiesc? Nu că Dumnezeu nu vrea sau că El nu poate
– de ambele sunt sigur. Dar poate că păcatele mele trecute sunt prea
înfricoşătoare şi necredinţa mea prea evidentă. Nu; Eu vin la Hristos,
nu deşi sunt păcătos, ci tocmai pentru că sunt păcătos, chiar cel mai
mare.” Apoi adaugă: „Şi chiar dacă entuziasmul sentimental şi firesc
poate avea un mare efect asupra mea, eu tot cred că sufletul meu este
sincer doritor şi plin de râvnă pentru a-şi lămuri toate frământările
înaintea lui Dumnezeu şi a lui Hristos – că Împărăţia Sa ocupă cea mai
mare parte a gândurilor mele şi chiar şi a afecţiunilor mele mult
întinate. Nu mie, nu mie să-mi fie dată umbra laudei sau a meritului,
ci fie ca toată slava să fie dată Numelui Tău preasfânt! La fel de
sigur cum Tu ai creat gura aceasta cu care mă rog, tot astfel Tu vei
răspunde fiecărei rugăciuni a credinţei pe care o rostesc. Tu m-ai
făcut tot ce sunt şi mi-ai dat tot ce am.”
„21 noiembrie – Doamne, dacă nimic altceva nu va putea să mă despartă
de păcatele mele, trimite-mi astfel de dureri şi nenorociri chinuitoare
ca să mă trezească din adormirile mele lumeşti. Întotdeauna este mai
bine să fiu viu pentru Tine, indiferent de unealta care mă aduce la
viaţă. Mă cutremur în timp ce scriu pentru că, oh! peste tot văd ocazii
prea potrivite pentru dureri chinuitoare.”
Cuprins
- I Tinereţea şi pregătirea lui pentru lucrare
- II Truda lui în vie înainte de ordinare
- III Primii ani de lucrare din Dundee
- IV Misiunea sa în Palestina şi printre evrei
- V Zile de trezire
- VI Ultima perioadă a lucrării sale
- VII Pâinea cea de toate zilele