Această ediţie revizuită poate fi considerată un manual pentru orice „şcolar” care vrea să „înveţe” cartea Apocalipsa. Autorul pune accentul pe trăirea creștină de zi cu zi. Probabil că modul uneori didacticist de abordare a „predării” Apocalipsei nu-i va satisface pe unii teologi, dar pentru cititorul obişnuit – şi majoritatea zdrobitoare e reprezentată de acest cititor – cartea lui Cristian Moisescu reprezintă o salvare din labirintul destul de încurcat al Apocalipsei. Nu e uşor să găseşti dialectica acestui labirint încărcat de metafore, simboluri, alegorii şi perso-naje. Cu răbdare şi putere de pătrundere în tainele cărţii, autorul ne ajută să pricepem şi ceea ce părea de nepriceput. --- IOAN IERCAN
Credem din toată inima că tot ceea ce este descris în Apocalipsa este dezvăluirea lui Isus Christos şi că toate, absolut toate lucrurile scrise în ea, se vor împlini. Dumnezeu Însuşi confirmă acest adevăr când îi spune apostolului Ioan: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate” (Apocalipsa 2:1,5). Apocalipsa nu poate fi înţeleasă dacă este ruptă de celelalte şaizeci şi nouă de cărţi care o precedă, deşi ea este, în sine, o Biblie în miniatură. La explicarea ei trebuie aplicat principiul biblic conform căruia „nici o prorocie din Sfânta Scriptură nu se tâlcuieşte singură” (2 Petru 1:20), ci numai în contextul întregii Biblii şi sub călăuzirea Duhului Sfânt se poate ajunge la adevărata înţelegere.
Există unele taine pe care Dumnezeu îngăduie să le cunoaştem în mod gradat. Profeţiile din cartea Apocalipsa devin tot mai clare pe măsură ce evenimentele prezise se apropie. Fiecărei generaţii Dumnezeu i-a permis să înţeleagă anumite lucruri, iar ceea ce rămâne încă oarecum ascuns va fi înţeles mai târziu. Nu putem pretinde că înţelegem totul, dar aceasta nu înseamnă că Apocalipsa nu poate fi înţeleasă. Ea se dezvăluie acelora care cer îndrumarea Duhului Sfânt, care cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10).
Avem convingerea că numai Duhul Sfânt ne poate face să înţelegem corect profeţiile pentru a fi întăriţi şi zidiţi din punct de vedere spiritual. Numai în felul acesta putem fi feriţi de speculaţiile şi de părerile personale ale omului firesc.
Apocalipsa nu a fost scrisă pentru a satisface curiozitatea unora, mesajul lui Isus Christos nu se adresează celor dornici de senzaţional, ci numai celor angajaţi cu toată dăruirea în slujire. --- CRISTIAN MOISESCU