Nicolae Geantă scrie rareori acasă, în birou. De obicei scrie prin aeroporturi și gări de unde i se trage un nerv al frazei: frază suspendată de vreun anunț de la biroul de informații. Atunci pune punct, învălmășește totul în servietă și pleacă… Trăiește pe fugă și scrie pe fugă, dar în veacul grăbit în care se citește tot pe fugă e ușor de înțeles. Și până la urmă acesta e rostul scrisului.
-- Vladimir Pustan, pastor, președinte Fundația Cireșarii
Abordarea pastorului Nicolae Geantă este directă, pragmatică, plină de forță, transparentă, adresându-se cititorilor curajosi. Subiectele sunt diverse, explicate doar în câteva propoziții, însă încearcă cu succes să surprindă trăirile zilnice care compun viața – aceasta bucată de timp încadrată între cele două certificate: de naștere și de deces.
-- Luigi Mițoi, pastor Bethany Chicago
Provocare. Profunzime. Pigment. Aceste cuvinte îl descriu pe profesorul Nicoale Geantă, fie când predică sau scrie. E curajos dar plin de bun simț. Eclectic, enciclopedic, relevant – atât pentru student cât și pentru șomer. N-are idei sterile și nici nu plictisește. Se vede că e inspirat de sus, și se simte c-a fost recuperat de jos. Dintre cioburi. Și asta e avantajul acestor devoționale.
-- Cristian Barbosu, pastor Harvest Arad
Modestia lui Nicu m-a limitat la doar câteva rânduri. Estetica lui i-a dat o haină intelectualistă care poate fi văzută greșit de necunoscător. Dragostea de Dumnezeu și dorința de-a lipi cioburi îl îndrumă în folosirea Cuvântului peste mări și țări ca pastor evanghelist. Aceasta l-a deschis în continuare și către consiliere, iar pasiunea de-a învăța, deși fiind deja ticsit de cărți și titluri, m-a determinat să-l iau cu mine la consiliere și evaluări psihiatrice. Cu puțini pastori am reușit această performanță. Iubirea lui de Dumnezeu nu poartă filactere ci mii de km parcurși pentru a spune oamenilor Vestea Bună. Lucrarea sa ca dascăl ce împletește formarea cu evanghelizarea este subiect de best seller. Vocea sa reflexivă din devoționale te invită să-L cunoști și să-L urmezi pe Cristos. Dumnezeu să te binecuvânteze, Nicule!
-- Dr Vlad Schlezak, MSc, London, medic psihiatru creștin, consilier și autor creștin, Fondator Clinica și Școala de Consiliere Creștină Multidisciplinară
CUPRINS
Cuvânt înainte de Luigi Miţoi
Background de Nicolae Geantă
Porniţi! Doar înainte!
Uneori
Lui Dumnezeu Ii place să lipească cioburi!
Sacrificiul nesângeros
Dragoste sau dreptate?
Legea lui Lameh vs Legea lui Isus
Intâi scoateţi răul afară
Ce oferi aceea primeşti!
Tu pentru ce faci când faci ceva în biserică?
Lucrul bine făcut
Biruitori în conflict
Inecaţi în apele mici?
Căutând „resturile"
Promisiuni respectate
Ce vede credinţa
Efectul Zeigarnick
Cum cânţi Hallelul?
Tu la ce renunţi?
Fără motor ajungi la Remat!
Procese de vindecare
Numele bun
Rugăciunea care te ţine treaz
Aş vrea să fiu un smartphone!
La început altarul. Apoi biserica
La ce vârstă rezolvăm problemele lumii?
Dragoste şi dreptate
Nu ocoliţi „Uliţa Dreaptă"!
Cine locuieşte Raiul?
Navigând fată ţintă
O linguriţă de soare
Niciodată
Cum ne scapă Dumnezeu din nenorociri