Josh McDowell era sigur că creştinii nu sunt „în toate minţile". Îi critica. Le combătea credinţa.
Însă în cele din urmă, şi-a dat seama că argumentele lui nu stau în picioare. Isus Cristos a fost cu adevărat Dumnezeu în trup de om. McDowell a început să ţină prelegeri în campusurile universitare, lansându-le provocări celor care erau la fel de sceptici ca el odinioară.
În Mai mult decât un simplu tâmplar, McDowell se concentrează asupra persoanei care i-a schimbat viaţa – Isus Cristos. Rezultatul? O carte tranşantă pentru cei care sunt sceptici cu privire la divinitatea lui Isus, la învierea Sa şi la faptul cã El doreşte să intre în viaţa lor.
Josh McDowell, născut în 1939 în USA, şi-a propus iniţial o carieră în politică, înscriindu-se la o facultate de profil. Ca ateu, provenind dintr-o familie cu un tată beţiv şi violent, şi-a propus să pregătească un eseu în care să examineze evidenţele istorice ale credinţei creştine, cu scopul de a combate creştinismul. În urma
acestor studii a devenit creştin şi a absolvit mai apoi renumitele universităţi creştine Wheaton College şi Talbot Theological Seminary. Cunoscut la nivel internaţional ca vorbitor, autor şi fondator al organizaţiei Campus Crusade for Christ, el este autorul sau coautorul a peste optzecişipatru de cărţi.
McDowell şi soţia sa Dottie au patru copii şi locuiesc în Dallas
Cuprins
1. Povestea mea
2. Ce Îl face pe Isus atât de diferit?
3. Domn, mincinos sau lunatic?
4. Cum rămâne cu ştiinţa?
5. Sunt informaţiile din Biblie demne de crezare?
6. Cine ar muri pentru o minciună?
7. La ce ar folosi un Mesia mort?
8. Ai auzit ce i s-a întâmplat lui Saul?
9. Mormântul nu L-a putut ţine captiv
10. Adevãratul Mesia este rugat să Se prezinte
11. Nu mai există nicio altă cale?
12. El mi-a schimbat viaţa
Note
Despre autor