Cartea Apocalipsei este descoperirea lui Isus Cristos. Ioan nu este autorul ei, ci doar cel căruia i s-a poruncit să scrie ce aude.
Este o carte profetică, însă scopul ei nu este de a ne aduce la cunoştinţă evenimentele care vor urma, cu toate că ele sunt prezentate din abundenţă în această carte, ci de a-L cunoaşte pe Cel care trebuie sa vină. Şi la ce ne-ar folosi să cunoaştem toate evenimentele viitoare dacă, atunci când Domnul va veni, nu vom fi pregătiţi în inimile noastre?
Este bine să luăm aminte la cuvântul prorociei, cum zice şi apostolul Petru, dar mai important este să cunoaştem duhul prorociei, pentru că duhul profeţiei este mărturia lui Isus. Litera omoară, însă Duhul dă viaţă.
Deci, când vom începe să citim această carte, să căutam să-L cunoaştem pe Cel care va veni, şi nu doar evenimentele.
"Ferice de cel ce citeşte şi de cel ce ascultă cuvintele acestei profeţii şi păzeşte lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape."