Pentru Titiana Dumitrana, actul de a scrie devine verificare de sine, tensiune sufleteasca, aspiratie spre perfectiune si, nu in cele din urma, solidaritate intru credinta si iubire de aproapele. Sinele ei este nelinistit, un edificiu construit pe principiul vaselor comunicante - impetuoasa manifestare de iubire divina, interes major pentru registrul didactic si pentru valorile profesiei, sensibilitate si tandrete pentru Celalalt, o difuza tristete. Sfidand conventiile vietii moderne sufocate de inertii si de uniformizari degradante, intr-un gest de fronda si deopotriva de salvare a fiintei, ignorand o ordine cotidiana conventionala, Titiana Dumitrana ne propune aceasta prima carte, scrisa - dupa cum insasi marturisea - dintr-o unica respirare. Ea concretizeaza realitati/mesaje emotionale durabile ale operelor literare romanesti si ale Bibliei, instituind in suflet credinta, speranta, lumina, inaltarea.